Anii cei mai buni

Am tot povestit despre Corina si despre Bunicu'... asta pentru că ei doi sunt singurele mele legături cu trecutul. Şi-mi amintesc că în esență eu sunt un om bun, deşi de ceva vreme acțiunile mele mă contrazic. Bunicu' a rămas acasă, vârsta şi trupul cândva puternic, de om al pădurilor, acum slăbit, nu-l mai îmbie la plimbări.
Însa pe Corina o am cu mine, şi mă cunoaşte după zâmbetul din colțul gurii dacă am ceva şugubăț să-i povestesc, sau după privirea mea lăsată deşi mă chinui să-i zâmbembesc, dacă ceva mă apasă.
Suflet pereche nu înseamnă neapărat persoana cu care împarți patul...cu Corina însă am împărțit multe pungi de pufuleți în copilărie, bere la pahar pe la bâlciurile locale şi prin câşme ieftine şi afumate, în primii ani de facultate.
  Îmbătrânim amândouă...asta este, dar ne-am văzut una pe alta crescând, devenind femei, îndrăgostindu-ne pentru prima dată şi apoi suferind prima decepție, prima beție zdravănă urmată de mahmureala de a doua zi, dar şi de sentimentul că lumea e a noastră, apoi primul job...al doilea...promovarea...
Probabil pentru ea va urma momentul în care va spune DA...primul copil...primii ani de şcoală a copilului şi mândria cu care va povesti ce plod interesant are. Spun că pentru ea, pentru că ştiu sigur că ăsta nu este şi drumul meu.
Astăzi este doar despre Corina, un om fără de care astăzi probabil aş fi fost altceva şi altundeva. La mulți ani suflet frumos! Eu te voi iubi şi când vei avea riduri şi fundul lăsat, să ştii!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toamna se simte, se gustă, se visează

Un link...

Dar nici chiar aşa...