Ce-i mai bun din ce-i mai rău!

Era adolescent pe atunci, însă gândul nu-i stătea doar la iubire. Principala lui grijă era să-şi ajute familia numeroasă, formată mai mult din surori sa procure hrana. Căci pentru noi, războiul este ceva îndepărtat, constituit din statistici...multe numere care însă ascund poveşti. Mi-a povestit bunicu' despre foamete şi recesiune, cum mergea tatăl lui prin sate sau chiar oraşe învecinate să dea la schimb ouă pe grău, cum le mureau vitele de foame...spaima constantă şi cum se ascundeau în tranşeele săpate chiar de mâna lor, cu sentimentul că îşi sapă propria groapă.
Şi mi-a mai povestit bunica de ce nu ştie prea multă carte şi avea lacrimi în ochi pentru că nu mă putea ajuta la teme. Fiind sora cea mare, mergea la şcoală doar în perioada rece. De când dădeau mugureii în copaci şi până cadea bruma, îşi ajuta parinții la munca câmpului.
  Apoi s'au găsit unul pe altul, s-au iubit în ciuda acelor vremuri, şi-au construit căsuța cu mâna lor, au construit căsuța copiilor tot cu mâna lor...căsuță în care am trăit şi eu cei mai inocenți ani ai mei. Şi au trăit tot aici, tot în România, cu bunele ei şi cu relele ei, căci până la urma viața şi-o face omul cu mâna lui, luând ce-i mai bun din ce-i mai rău. M-au încurajat să nu mă plâng dacă viața e grea ci să mă bucur că pot "mânca dintr-un ou cu familia unită la o masă".