Iubi, stai să-ți povestesc...

  Amu'... ştiți cum se spune : "it's not you, it's me". Nu sunt fan al relațiilor la distanță, deşi îmi place al naibii de mult să scriu. Simt că mă exprim mai bine aşa. Iubitul meu se tot plânge de asta, că atunci când sunt nervoasă îi scriu mesaje kilometrice în care îl porcesc, iar el nu are răbdare să le citească. Îi mai scriu uneori şi de roz, dar aşa..pe bilețele scurte. Pe alea ştiu că le citeşte.
   Poate că m-ar fascina ideea unei nopți nebune la telefon, să vorbim până dimineața, eu covrigită în pat sub pătură. Doar să vorvim.
   Însă pe bune, aşa sebprocedează când eşti într-o relație la distanță? Îi povesteşti iubitului la propriu că "ți-a sunat alarma la ora x, te-ai trezit, ai stat 5 minute pe marginea patului, apoi ai stat în baie până la ora x, ai plecat la cursuri.. " şi discuția continuă cu detalii minuțioase şi exacte. Cred că nici un dosar de SRI care conține şi fotografii în rafală nu ar fi aşa exact. 
   Nu am mai rezistat torturii, mi-am pus căştile în urechi, altfel aş fi aflat şi de câte ori pe zi face căcuța vecina mea de scaun.
  E posibil să mai fi scris despre subiectul ăsta, vorbitul mult şi degeaba la telefon într-un mijloc de transport, coadă..etc.
  Sau poate că sunt doar eu țăcănită şi mă deranjează....