Casa de copii nu-i la casă!

  Mă întrebase zilele trecute un prieten dacă am apucat să merg la piața aia mare din cartierul unde tocmai m-am mutat. Probabil s-a gandit că dacă tot am eu o pasiune pentru mersul la țară (doar ocazional), mi-o place şi să merg la piață. Aş face asta dacă:
-Ar fi fix lângă blocul meu (da, da, sunt o leneşă)
- N-ar fi aşa de muuuulți oameni urâcioşi, care urlă, se îmbrâncesc, comentează veşnic nemulțumiți şi dacă tanti de după tarabă m-ar lasa sa-mi aleg eu fructele cu mânuțele astea mici ale mele.
   Deci nu, n-am fost la piață. Am căpătat o fobie (care începe să devină cronică) de spații aglomerate de oameni mulți şi fără rost. Bine...excepție face crâşma aia, care acum nu mai este îmbâxită de fum, unde mai ies ocazional cu Corina să dăm pe gât câte un pahar de vin şi să ne jucăm de-a inabordabilele.
  Încerc să evit, dar de multe ori n-ai cum. Tre' să intri într'un blestemat de supermarket, orice-ai face. Şi-mi zic: intru, imi iau repede ce-mi trebuie, şi ies. Nț Nț...primul obstacol, Duduia care fix în uşa se scarpină între dinți (din mers nu poate, că-şi scoate ochii din greşeală). Dacă mă nimeresc pe culoarul ăla îngust, pe lângă cucoana aia de se mişcă ca o lady printre rafturi, cu grația unui critic de artă la Luvru, deşi în coş (pardon, în căruț) are doar o hârtie igienică şi aia la promoție, deja imi vine mie să mă scobesc în dinți..din mers...cu ambele mâini.
  Deliciul meu suprem, extazul, punctul culminant....zilele de weekend când tot familionul iese la cumpărături. Şi când zic tot, apoi tooot: mama, tata, cei 5 copii, sora mamei cu cei 3 copii, bunica de la țară, unchiul venit acum din Anglia....
  Să zicem, ipotetic....că am avut o zi mai proastă, o noapte în care nu m-am odihnit..(nuuuu nu din motivul ăla de zâmbit în colțul gurii a 2-a zi). Tot ipotetic vorbind, intru în incinta în cauză, aşa, să-mi iau un pachet de şervețele, am auzit eu la reclamă că-s la promoție şi-s făcute direct din puf de norişori. Şi-ajung într-un final la casa de marcat. În fața mea sunt 3 cărucioare: doamna care se scobea între dinți la intrare, şi o face şi acum, uitând să mai înainteze odată cu banda, tanti care are în continuare în coş doar hârtia igienică dar ocupă un metru de bandă, iar fix în fața mea, o mamă cu 2 copilaşi...imi râd pe sub mustață (ei...n-am..da zic şi eu aşa...) că am scăpat rapid. Două secunde imi bag privirea in telefon..că mă cheeeeaaamăăă aşa o voce de departe să-l verific, că deodată mai apar nişte copii pe-acolo, vre 2 burtoşi, o bunicuță care crede că s-a întors în timp pe vremea regretatului, şi-a nimerit -a naibii treaba!- tot la o coadă.... Zic şi eu timid.. scuzați, dar eram la rând...Da madama' cu copiluții mă pune repede la punct, că sunt cu ea! Toooți? Fix azi nu am căştile la mine, dar urletele şi bocetele copiilor, țipetele mămicilor când la copii când la alții care încercau să zică ceva, este o adevărată muzică pentru urechile mele, şi chiar mai am puțin şi dansez popping atunci când cârdul de plozi se aleargă şi îmbrâncesc pe lângă mine şi eu încerc să nu'mi pierd locul abia căpătat la rând.
No...ajung la casă, dau să respir eliberator, dar afurisita de imprimantă se blochează, Gigel e nou şi nu ştie s-o gâdile, colega Flori n-are timp, eu am destul, când se eliberează Flori, Gigel găseşte punctul ăla....de se deschide imprimanta, Flori îl injură printre dinți, Gigel îmi scanează produsul..o dată,  de două ori...hm..dar eu am doar unul...las' aşa numai să ies, el nu las'aşa, caa politica firmei....şeful de tura este invitat la casă, să inchidă bonul, iar eu aşa i-aş înjura pe toți, însă ma trezesc întrebând compătimitor: Cum rezistați în nebunia asta? Poate are şi Gigel o zi mai proastă şi Flori poate n-a dormit aseară...
  A nu, că n-am scăpat aşa uşor, nuuu nu! Uneori să ieşi este mai greu decât să intri. Pentru că bonul fiscal se verifică fix în uşă, nu la măsuțele alea special amenajate, şi viteza legală de mers cu căruciorul stabilită de Asociația Cumpărătorilor Anonimi este de 2paşi...pe oră. 
Dar cum spunea bunica....Eh, ce să le faci? Tot de-ai noştri sunt!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

I love my job, my guy and my kid, but i wish I could go

Anii cei mai buni