Un pas înainte, şi doi....o rupem la fugă

  Mă surprind de multe ori meditând, cugetând şi găsind alegorii în chestii care aparent nu au legătură unele cu altele. De cele mai multe ori îmi place să stau singură în mijlocul unei mulțimi sau retrasă într-un colț de unde observ.
  Facebook-ul imi spune că în urmă cu 5 ani am scris un text...ce prostii scriam eu urmă cu 5 ani, cu mintea mea de pui nezburătăcit? :
" M-am oprit în fața unui carusel, şi-am stat aşa acolo un timp. Am observat cum toți intrau acolo în căutare de senzații tari, cu zâmbetul pe buze şi bravi precum ostaşii din prima linie de atac, în prima zi de război. Însă cănd mecanismul îşi punea în acțiune cărucioarele, unii țipau de amuzament, însă majoritatea țipau de frică şi chiar cereau încetarea cumplitei torturi. Gataaaa! Vreau jooos!
   Iar eu...nu înțelegeam de ce. Dacă alegi aventura, n-ar trebui sa fii pregătit să mergi până la capăt? Ar fi mai comod să nu trebuiască să treci prin atâtea urcuşuri şi coborâşuri, ci sa te învarteşti în cerc.. în acelaşi cerc? În culcuşul călduț şi-n bula de cristal? Eu cred că viața presupune riscul, saltul în gol, înseamnă să cazi ca mai apoi să te ridici şi să zici că mai vrei o dată, înseamnă dorința de a ajunge în punctul cel mai înalt chiar dac ți-e frică, dar apoi să te simți eliberat".
   Cam aşa imi exalta mie sufletul după aventură.
P.S.  De fiecare dată când mă aflu pe un vârf de munte, pe o margine de prăpastie, pe o clădire mai înaltă, mi se umple pieptul de o exaltare care vine din altă lume. Nu şiu de ce...

Comentarii

Postări populare