If the man can dance...

  Râdeam astăzi cu o prietenă cum că...deşi sunt o persoană căreia nu-i plac nunțile, ştiu cam multe despre ce (ar trebui) se întâmplă la o nuntă. Tocmai de-aia nu-mi plac. Adică ma bucur foarte mult pentru prietenii mei, mai ales pentru că ştiu cât se iubesc, însă tot ce ține de corvoada unui astfel de evenimente mă depăşeşte. Mai ales că trebuie sa port tocuri. Şi nici nu prea ştiu să țopăi pe "populară". Poate la "Macarena" mă mai descurc.
  Ar trebui să mă reprofilez şi să mă autodenumesc observator. De ce? Pentru că stau în colțul meu şi analizez. Şi trag concluzii. Ce-i lipseşte generației mele? Apropierea, anticiparea, răbdarea. Mă uit la cuplurile mai coapte, trecute prin perioada slow-dance, vals, tango...chestii din astea pe care noi nu le pricepem, pe care le țopăim de pe un picior pe altul, dezaxați, pe lângă ritm, pe tocuri mult prea mari şi incomode. Barbații nu ştiu să-şi conducă partenerele în dans, iar ele nu ştiu să le simtă mişcările. În club e mult mai simplu să "shake it", să "twerk". Apropierea nu e necesară nici măcar în pat, dacă se ajunge acolo. De simțit, ce să mai simți cu litri de alcool la bord?
  Îmi plac diminețile când ajung acasă istovită după ce am dansat toată noaptea prin cluburi, recunosc, însă mai mult mi-ar place să mă pierd în brațele iubitului meu...care..fie vorba între noi...singura formă de dans pe care o cunoaşte şi o acceptă e aia în care îti poti fractura măinile sau coloana.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

I love my job, my guy and my kid, but i wish I could go

Anii cei mai buni

Casa de copii nu-i la casă!