Prea mult(e)

  Obişnuiam să cutreierăm străzile toată ziua. Eu şi Corina adică... Aceleaşi străzi bătute-n lung şi-n lat, ale aceluiaşi orăşel în care, aşa cum îmi place să glumesc acum, dacă îl străbăteai cu maşina cap-coadă, nu aveai timp să ți se termine melodia preferată din playlist. Şi căutam mereu senzaționalul, dar nu se întâmpla niciodată nimic. Nimic, nimic, nimic. Aceiaşi oameni adunați în jurul fântânei din centru, bârfele locale, planurile de evadare, "dream big", tipul cel drăgut pe care îl stocăream în fiecare zi, cola şi semințe.
  Well, şi-a venit ziua plecării, la Iaşi, tărâmul făgăduinței-aşa îl descriau ăi mai mari, de veneau victorioşi acasă, în vacanțele de iarnă, cam aşa cum vin românii noştri în august de prin străinătățuri, şi comenteaza că aici i-aşa şi acolo-i altfel. No bun, maşina plină de bagaje, un zâmbet larg pe buzele mele, o lacrimă în coltul ochilor bunicilor, cu toată viteza înainte.
  Ce-i drept, aşa şi era, cam cum mi s-a descris, o şhaorma cu de toate. La început cu de toate, că după asta începi să faci nazuri. Fără ceapă, fără murături, fără maioneza, şi în final fără şhaorma...deloc! Doar dacă-i de la Cluj! The best!
  Se termină şi facultatea, se termină şi betivănelile de prin cămine, şi dormitul prin paturi străine, se termină şi perioada fluturilor din stomac, începem relația serioasă, primul job, şefi frustrați, salarii mici, prima chirie, prima ceartă că el nu a spălat farfuriile...toate alea, le ştiți voi. Trezitul la 6, aglomerațiile...venind dintr'un oraş cu 5 stații de autobuz în total, să mergi cu autobuzul/tramvaiul mai mult de 30 min spre job e deja exagerat. Claxoane, înjurături, tramvaie care intră în taximetrişti şi taximetrişti care intra în tramvaie, veşnicile babe din autobuze, hoții de portofel, țiganii de pe Cuza Vodă, plozii cei mulți din parc cu mamele lor veşnic însărcinate...şi deja mi se învârte capul. Unde să-mi aşez şi eu sufletul să se odihnească, să-mi aud gândurile, să citesc 2 pagini dintr-o carte fără ca vreun spiriuş să dea peste mine cu trotineta lui roz? Ştiu...pleacă şi tu undeva! Dar eu nu vreau să plec undeva. Nu am timp şi chiria mă bate la fund. Ca şi pe voi de altfel. Vreau să-mi trag pe mine perechea aia de blugi comozi, tricoul ăla largit de la purtat, să ies din casă....
  Am descoperit azi o oază de linişte într'un orăsel de pe-aici, de pe lângă. Ştiți privirea aia aeriană al omului într'un loc nou? Aşa eram şi noi ...bezmetici . Nu trotinete peste picioare, nu coloane de maşini, nu slalom printre cucoanele alea care nu'şi alerg parte de mers şi se mai şi opresc brusc, acolo! Şi-ajungem într'un parc, oarecum central.  Waaw, da ce gool eee! Şi mi-am tras sufletul, în sfârşit.
  Am vrut mai mult, mai mult mi s-a dat.