Străinul

   Ne întalnim privirile sporadic, în răstimpuri, fix cât o îmbrățişare de-o secundă, dată cuiva pe fugă în stația de autobuz.  Mereu e fixă şi directă, dar niciodată peste umăr. Chiar şi despre o secundă poți vorbi la trecut, aşa că privirea stă mereu în față. Necunoscut, dar parcă totuşi îl cunosc...îi cunosc doar privirea, care parcă vine de undeva departe, din alt spațiu, dintr-un univers atemporal. Nu-i ştiu numele, vârsta, nimic din ceea ce înseamnă pământesc. Însă ştiu ca e un om care citeşte mult, are privirea unui gânditor, şi mai ştiu că suferă; dar nu din cauza unei iubiri pierdute. Altceva pare să fi pierdut. Rostul în lume. Un om care gândeşte în alți parametri, care are multe întrebări fără răspuns, care nu înțelege ce caută aici. Un fel de pustnic printre oameni, un fel de extraterestru de prin alte meleaguri. Poți oare cunoaşte un om doar din fragmente de priviri? Îî poți citi în suflet....